Pages

Showing posts with label Acatist. Show all posts
Showing posts with label Acatist. Show all posts
Thursday, 26 June 2014

0
Acatistul Sfintei Iuliana din Lazarevo, ocrotitoarea celor căsătoriţi ( 2 Ianuarie )

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Condacul 1

Pe Sfânta Iuliana cea milostivă, care prin faptele ei a fost icoană vie a lui Hristos şi a mărturisit că familia este o cale de sfinţenie, biruind cu iscusinţă cursele vrăjmaşului şi ispitele trupeşti, să o lăudăm, iubitorilor de Dumnezeu, zicând:
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Icosul 1

Tu eşti bucuria noastră, mângâierea şi ajutorul nostru, roabă aleasă a lui Hristos, că împreună călătoreşti pe marea vieţii cu cei ce se roagă ţie, izbăvindu-i de vifor şi ducându-i la limanul cel liniştit al raiului, şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, mlădiţă a Bisericii dreptslăvitoare;
Bucură-te, candelă aprinsă pentru Hristos;
Bucură-te, înger al curăţiei şi al rugăciunii;
Bucură-te, dreptar al vieţuirii creştine în familie;
Bucură-te, pildă pentru soţiile credincioase;
Bucură-te, pavăză a mamelor creştine şi a copiilor lor;
Bucură-te, veghetoare asupra tinerilor care vor să se căsătorească;
Bucură-te, arătând calea spre mănăstire celor care o caută;
Bucură-te, mână întinsă celor ce vor să se pocăiască;
Bucură-te, ajutătoare celor ce pun început bun mântuirii;
Bucură-te, glas al sfinţeniei în pustia lumii iubitoare de rătăcire;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 2-lea

Născându-te într-o familie credincioasă, încă din copilărie sufletul tău a râvnit după frumuseţile cereşti, ai iubit postul şi rugăciunea mai mult decât petrecerea cu cei de o vârstă cu tine şi nu te-ai scârbit când erai defăimată pentru nevoinţele tale, ci Îi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Orfană rămânând de la o vârstă fragedă, ai căutat să trăieşti ca o vrednică fiică a Maicii Domnului, şi la ea ai căutat sprijin şi ocrotire. Şi, prigonită fiind de rudele care nu înţelegeau asprimea vieţii tale, nu te-ai lenevit a duce lupta cea bună. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, că, între oameni trăind, ai ales a fi cu mintea la cele cereşti;
Bucură-te, că, lipsită fiind de iubirea mamei tale, ai căutat iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitoare a orfanilor şi a copiilor lipsiţi de dragostea părintească;
Bucură-te, alinare a suferinţelor celor apăsaţi de singurătate;
Bucură-te, că frăgezimea vârstei nu te-a împiedicat să dobândeşti Duhul cel Sfânt;
Bucură-te, că nu te înduplecai să renunţi la nevoinţele tale;
Bucură-te, că timpul îl petreceai în lucrări duhovniceşti;
Bucură-te, că îţi ascundeai virtuţile cu smerenie;
Bucură-te, că prin răbdarea batjocurilor te-ai încununat;
Bucură-te, că nu ai căutat înţelegere la oamenii slabi în credinţă;
Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit când erai dispreţuită pentru vieţuirea ta;
Bucură-te, că pe stânca răbdării ai stat şi te rogi pentru cei lipsiţi de răbdare;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 3-lea

Iubitor de Hristos fiind părintele care te-a cununat cu soţul tău, după predania Sfinţilor Părinţi v-a călăuzit să trăiţi în viaţa de familie, sporind în iubire, în rugăciune şi nevoinţă, ca să cântaţi împreună cu toţi sfinţii: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Stavilă eşti celor care defaimă căsătoria zicând că este o cale a poftelor şi a patimilor, pentru că ai adeverit că nunta este o mare binecuvântare şi un mare dar pentru cei care o trăiesc în Hristos şi în Biserică, după cuvântul Sfântului Pavel, apostolul neamurilor. Şi drept mulţumire îţi zicem unele ca acestea:
Bucură-te, că ai arătat că familia e drum spre rai;
Bucură-te, că ai îndepărtat îndoiala de la cei şovăitori;
Bucură-te, adeverire a vieţii trăite după Evanghelie;
Bucură-te, următoare a poveţelor Sfântului Apostol Pavel;
Bucură-te, întărire a celor care aleg să se unească în Taina cununiei;
Bucură-te, praznic al inimilor care caută să dobândească sfinţenia;
Bucură-te, floare care aduci bunămireasmă în casele creştinilor;
Bucură-te, sprijin al celor care se împotrivesc duhului acestei lumi;
Bucură-te, mărturisitoare a iubirii prin care familia se întăreşte;
Bucură-te, că goneşti diavolii semănători de dezbinare;
Bucură-te, că izgoneşti tulburarea şi neînţelegerea;
Bucură-te, pace a familiilor credincioase;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 4-lea

Ai înţeles, Sfântă Iuliana, că dacă prin femeia credincioasă se poate mântui bărbatul necredincios, dacă urmează credinţei şi faptelor ei de virtute, cu atât mai mult bărbatul credincios poate să se folosească de vieţuirea sfântă a soţiei sale şi să Îi cânte lui Dumnezeu cu glas de strigare: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ai vrut să îl duci şi pe soţul tău Gheorghe la măsura nevoinţelor tale, vrând să se vadă şi în fapte credinţa sa. Cu pricepere l-ai sfătuit să ridice pe umerii săi crucea nevoinţelor, făcându-te pildă pentru soţii credincioşi ca să se sprijine unul pe altul în lupta cea duhovnicească, şi pentru aceasta auzi de la noi:
Bucură-te, sfeşnic aprins de Dumnezeu în noaptea îndepărtării de credinţă;
Bucură-te, că pe soţul tău l-ai sfătuit cu multă pricepere;
Bucură-te, că de la tine învaţă soţii să se ajute în războiul duhovnicesc;
Bucură-te, sfătuire cu pricepere şi mustrare blândă;
Bucură-te, nădejde a celor biruiţi de deznădejde;
Bucură-te, că aduci gândul cel bun în sufletele şovăitoare;
Bucură-te, că de nepriceperea noastră nu te scârbeşti;
Bucură-te, că ne arăţi cum să îi ajutăm pe cei de lângă noi;
Bucură-te, că nu prin vorbe, ci prin fapte ne înveţi să îi sfătuim;
Bucură-te, cuvânt bun spus la vremea potrivită;
Bucură-te, tăcere roditoare binecuvântată de Dumnezeu;
Bucură-te, rugătoare pentru toţi cei ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 5-lea

Cu treisprezece copii te-a binecuvântat Dumnezeu, şi vie roditoare ai fost, după cuvântul Psalmistului David. Dar greutăţile creşterii copiilor nu te-au îndepărtat de lucrarea duhovnicească, ci ţi-au fost pricină de înmulţire a virtuţilor, căci I-ai cântat neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cum te vom lăuda, mamă cu mulţime de copii şi sfântă cu mulţime de fii duhovniceşti? Că prin faptele tale i-ai ruşinat pe cei care fug de crucea facerii de copii şi de cea a creşterii lor în Hristos, şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, laudă a soţilor care nu îşi îngroapă talanţii;
Bucură-te, urmaşă a sfintelor mame din vechime;
Bucură-te, că ai adus pe lume treisprezece copii;
Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit când Domnul i-a luat la El pe unii din ei;
Bucură-te, că ţi-ai crescut copiii în dreapta credinţă;
Bucură-te, că i-ai învăţat să trăiască pentru Hristos;
Bucură-te, că nu i-ai hrănit doar trupeşte, ci şi duhovniceşte;
Bucură-te, mărturisitoare a virtuţii şi osândire a păcatului;
Bucură-te, mustrătoare a femeilor care vor să lepede pruncii;
Bucură-te, că îi cerţi pe soţii care nu vor să facă copii;
Bucură-te, că, aflând despre faptele tale, unii se pocăiesc pentru păcatele lor;
Bucură-te, că mică biserică a fost familia ta;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 6-lea

Nu ne este lesne să înţelegem cum, purtând grija familiei, ai găsit vreme să te ocupi şi de mulţime mare de săraci şi de orfani, dar ai arătat prin aceasta că mulţimea treburilor casei nu trebuie să-i oprească pe credincioşi să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

În loc să asculte poruncile Evangheliei şi să poarte de grijă săracilor, bolnavilor, orfanilor şi tuturor necăjiţilor, mulţi creştini se îngrijesc numai de binele lor şi al rudelor lor, dobândind bunătăţile pământeşti şi pierzând Împărăţia Cerurilor, dar tu ai ţinut poruncile şi ai dobândit raiul cel gătit sfinţilor. Iar noi, învăţându-ne din jertfelnicia ta, îţi cântăm:
Bucură-te, că te osteneai lucrând nopţile pentru a-i ajuta pe săraci;
Bucură-te, hrănitoare a celor flămânzi şi însetaţi;
Bucură-te, că prin lucrul mâinilor tale i-ai îmbrăcat pe cei lipsiţi;
Bucură-te, că i-ai îngrijit în casa ta pe cei bolnavi;
Bucură-te, că aveai grijă ca morţii să fie înmormântaţi după lege;
Bucură-te, că nici casnicii tăi nu ştiau milosteniile tale;
Bucură-te, că ai fugit de lauda omenească;
Bucură-te, că ai rânduit milosteniile cu dreaptă socoteală;
Bucură-te, că pentru virtutea ta unii slujitori te ocărau;
Bucură-te, că ai răbdat defăimările lor fără să te mâhneşti;
Bucură-te, chemându-ne să luăm de la tine pildă de vieţuire;
Bucură-te, că ne îndemni să îţi urmăm în milostenie;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 7-lea

Ridicându-te la rugăciune într-o noapte, vrăjmaşul diavol te-a înspăimântat, iar tu, de frică, ai lăsat rugăciunea şi te-ai dus să te culci, dar nici în somn ispita nu a încetat, căci ai visat mulţime de diavoli care încercau să te omoare. Dar, rugându-te Maicii Domnului şi Sfântului Nicolae, ai primit degrabă ajutor, şi pentru aceasta I-ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Sfântul Nicolae ţi-a spus în vis: „Fiica mea! Fii tare şi puternică şi nu te înfricoşa de ameninţările diavolilor, căci Hristos mi-a poruncit să te apăr de diavoli şi de oamenii cei răi”, iar tu, trezindu-te, l-ai văzut cum ieşea ca un fulger din camera ta, deşi uşa era închisă. Te lăudăm cu toţii, cinstită Iuliana, pentru că eşti fiică duhovnicească a sfântului din Mira Lichiei:
Bucură-te, că de ispitele întunericului ne ajuţi să ne ferim;
Bucură-te, că celor înfricoşaţi de diavol le aduci pacea;
Bucură-te, sprijin al preoţilor care se luptă cu puterile întunericului;
Bucură-te, că îi ajuţi să izgonească diavolii care îi chinuie pe oameni;
Bucură-te, că Domnul ţi-a dat putere împotriva duhurilor necurate;
Bucură-te, că pe cei robiţi de păcate îi îndrepţi spre pocăinţă;
Bucură-te, că pentru rugăciunile tale nevăzutului înşelător îi descoperim cursele;
Bucură-te, că ai arătat că mirenii pot ajunge la măsurile monahilor;
Bucură-te, că, precum ai fost ajutată de Sfântul Nicolae, ne ajuţi şi tu pe noi;
Bucură-te, că nu numai de diavoli, ci şi de oamenii răi te-a apărat sfântul ierarh;
Bucură-te, că, cinstindu-i pe sfinţi, ai fost ajutată de ei;
Bucură-te, că acum împreună cu ei Îl slăveşti pe Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 8-lea

Încercând iar diavolii să te înspăimânte, degrabă a venit Sfântul Nicolae şi i-a gonit, dar unul din ei a strigat fugind că la bătrâneţe vei muri de foame şi nu vei mai putea să ajuţi pe nimeni după obicei, dar tu nu te-ai înfricoşat, ci I-ai cântat lui Dumnezeu cântarea de biruinţă: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Mii şi mii de creştini au murit din pricina marii foamete îngăduite de Dumnezeu pe pământul rusesc, tu însă te-ai străduit să nu laşi nici un sărac să plece neajutorat de la uşa casei tale. Şi, ştiind că nici acum nu îi laşi lipsiţi de ajutorul tău pe cei necăjiţi, îţi zicem:
Bucură-te, că în vremuri grele credinţa nu ţi s-a împuţinat;
Bucură-te, că atunci când puţin-credincioşii se tulburau tu ţi-ai păstrat pacea;
Bucură-te, că în lume ai trăit ca şi cum nu ai fi fost din lume;
Bucură-te, că i-ai îndemnat pe cei de lângă tine să se mulţumească cu ce aveau;
Bucură-te, că rugându-i să nu fure de la alţii i-ai învăţat să ceară de la Dumnezeu;
Bucură-te, că necazul l-ai înfruntat prin veselie duhovnicească;
Bucură-te, că în necazuri a fost încercată credinţa ta;
Bucură-te, că ai purtat crucea sărăciei fără să cârteşti;
Bucură-te, că răbdând sărăcia nu L-ai hulit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că ştiind greutăţile vieţii îi ajuţi pe cei lipsiţi;
Bucură-te, milostivă ajutătoare în ceasul încercării noastre;
Bucură-te, că te rogi să avem cele de trebuinţă;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 9-lea

Cum oare să vieţuim, ca să Îi fim bineplăcuţi lui Dumnezeu? Cine are cu adevărat dreaptă socoteală, rânduind cum trebuie postul şi rugăciunea? Ştiindu-ne micimea, ne rugăm ţie, Sfântă Iuliana, să te rogi să fim îndrumaţi prin părinţii noştri duhovniceşti, ca lui Dumnezeu, Care te-a întărit, să Îi putem cânta cu toţii cântarea de laudă: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Nu te-ai uitat la neputinţa firii femeieşti, ci ai adăugat nevoinţă peste nevoinţă, simţindu-te acoperită de harul lui Hristos. Nefiind maică, ai arătat că mirenii pot lua asupra lor jugul asprelor nevoinţe, ruşinându-i pe toţi cei care spuneau că vremea nevoinţelor a trecut, şi pentru râvna ta îţi zicem:
Bucură-te, că însetai după cuvintele înţelepte ale Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, că nu în puterile tale, ci în Hristos ţi-ai pus nădejdea;
Bucură-te, că ai fugit de lenevie şi de împrăştierea minţii;
Bucură-te, că nu ai lăsat ispita mândriei să îţi intre în suflet;
Bucură-te, că ai dispreţuit făţărnicia şi purtarea fariseică;
Bucură-te, că mult te-ai folosit de sfaturile duhovnicului tău;
Bucură-te, că îi ajuţi pe creştini să îşi găsească duhovnici iscusiţi;
Bucură-te, că, ascultându-L pe Dumnezeu, ai fost şi tu ascultată de El;
Bucură-te, că nopţile le petreceai în privegheri, bucurându-te în Domnul;
Bucură-te, că, rugăciunea lui Iisus zicând neîncetat, ai curăţit cămara inimii tale;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii pentru cei din vâltoarea lumii;
Bucură-te, că pe Mirele Hristos L-ai aşteptat ca o fecioară înţeleaptă;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 10-lea

După ce ai adus pe lume treisprezece copii, ai râvnit a-ţi înmulţi nevoinţele şi te-a frământat gândul plecării la mănăstire. Dar soţul tău te-a rugat să rămâi alături de el, învoindu-se să trăiţi în înfrânare, ca fraţii. Iar tu, fiind soţie ascultătoare şi mamă iubitoare de fii, te-ai supus cu smerenie, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ai arătat că nu dispreţuieşti nunta, trăind viaţă legiuită cu bărbatul tău, însă ai arătat şi că scopul vieţii de familie este dobândirea raiului. Iar după ce ţi-ai făcut datoria de mamă, născând şi crescând mulţi copii, ai vrut să urci mai sus pe scara virtuţilor, şi ai trăit lângă soţul tău ca lângă un frate în Hristos. Şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, că ai vrut să urmezi cuvioşilor părinţi şi cuvioaselor maici;
Bucură-te, că, fără să depui voturile călugăreşti, ai trăit ca o maică;
Bucură-te, că, rămânând în aceeaşi cameră cu soţul tău, ai trăit îngereşte;
Bucură-te, că, după moartea acestuia, te-ai pregătit pentru propria moarte;
Bucură-te, că, fără să porţi pe tine haina monahală, ai purtat haina nevoinţelor;
Bucură-te, că preotul a auzit glasul Maicii Domnului care din icoană te-a lăudat;
Bucură-te, că glasul a mărturisit în chip minunat că Duhul Sfânt sălăşluieşte în tine;
Bucură-te, că Maica Domnului te-a chemat să te rogi la biserică, nevoindu-te;
Bucură-te, că, deşi era foarte frig, i-ai dat ascultare, necruţându-ţi ostenelile;
Bucură-te, că, sărutând tu icoana Născătoarei de Dumnezeu, în tot satul s-a simţit bunămireasmă;
Bucură-te, că Împărăteasa Cerurilor a cerut să fii cinstită pentru sfinţenia ta;
Bucură-te, că, pentru evlavia ta, oamenii L-au slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 11-lea

Îmbolnăvindu-te în ultimele zile ale vieţii tale, nu ţi-ai împuţinat nevo-inţele, ci ai înmulţit rugăciunile. Şi când, slăvindu-L pe Dumnezeu, ai părăsit această lume s-a văzut pe capul tău o coroană de aur şi o lumină albă, pentru care toţi I-au cântat Domnului într-un glas: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Bucurie mare au avut cei care au aflat moaştele tale nestricate şi de mir izvorâtoare, şi au dus de îndată la catedrală un vas cu mirul binemirositor, cu care ungându-se bolnavii au primit tămăduire. Vestind şi noi binecuvântarea sfintelor tale moaşte, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, că la moartea ta s-a arătat pe capul tău o coroană de aur;
Bucură-te, că ai fost încununată de Dumnezeu pentru sfinţenia ta;
Bucură-te, că, după moarte, ai cerut să fii înmormântată lângă soţul tău;
Bucură-te, că şi prin aceasta ai arătat cinstea familiei;
Bucură-te, adeverind că taina căsătoriei nu se sfârşeşte în lumea aceasta;
Bucură-te, că îi chemi pe creştini să se pregătească pentru viaţa cea veşnică;
Bucură-te, că şi după moarte L-ai mărturisit cu putere pe Hristos;
Bucură-te, că aflarea sfintele tale moaşte a fost pricină de bucurie;
Bucură-te, că mulţimea mirului izvorât a arătat mulţimea minunilor tale;
Bucură-te, că celor care îşi întinează trupurile prin păcate le vădeşti rătăcirea;
Bucură-te, că celor care dispreţuiesc trupul le arăţi greşeala;
Bucură-te, că trupul tău a fost templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 12-lea

Arătându-te după moarte preotesei Agata, care era bolnavă, i-ai zis: „Mergi la biserică şi sărută icoana Sfintei Iuliana”, iar ea, tămăduindu-se, a făcut cunoscută minunea ta, cântându-I lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Mulţime mare de minuni ai făcut nouă, credincioşilor, şi pentru aceasta te rugăm să stai lângă noi în fiecare zi a vieţii noastre, apărându-ne în necazuri şi ispite, ca să îţi cântăm cu inimile pline de bucurie:
Bucură-te, că pe preoteasa Agata ai chemat-o să sărute icoana ta;
Bucură-te, că şi pe noi ne chemi să te cinstim ca pe o ajutătoare a noastră;
Bucură-te, că pe copiii cărora le curgea sânge din mâini şi din picioare i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe Iosif l-ai izbăvit de moarte când nimeni nu credea că va mai trăi;
Bucură-te, că el a venit pe jos în satul Lazarevo pentru a-ţi mulţumi;
Bucură-te, că din ostenelile lui ne învăţăm şi noi să fim mulţumitori;
Bucură-te, că ai stins focul care se apropia de biserică;
Bucură-te, că multe feluri de minuni ai săvârşit prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, primind puţinele noastre cuvinte de laudă;
Bucură-te, că din Rusia în toată lumea s-a întins lauda ta;
Bucură-te, că moaştele tale au binecuvântat ţinuturi îndepărtate;
Bucură-te, minune a lui Dumnezeu pentru întărirea adevăratei credinţe;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă Iuliana din Lazarevo, comoară a Rusiei dreptcredincioase şi a întregii Biserici, primeşte acum această rugăciune care se aduce ţie ca mulţumire pentru ajutorul pe care îl dai neamului creştinesc, şi întăreşte-ne ca până la sfârşitul vieţii noastre să Îi cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine: Aliluia!
(se spune de 3 ori)

Apoi se zice din nou

Icosul 1

Tu eşti bucuria noastră, mângâierea şi ajutorul nostru, roabă aleasă a lui Hristos, că împreună călătoreşti pe marea vieţii cu cei ce se roagă ţie, izbăvindu-i de vifor şi ducându-i la limanul cel liniştit al raiului, şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, mlădiţă a Bisericii dreptslăvitoare;
Bucură-te, candelă aprinsă pentru Hristos;
Bucură-te, înger al curăţiei şi al rugăciunii;
Bucură-te, dreptar al vieţuirii creştine în familie;
Bucură-te, pildă pentru soţiile credincioase;
Bucură-te, pavăză a mamelor creştine şi a copiilor lor;
Bucură-te, veghetoare asupra tinerilor care vor să se căsătorească;
Bucură-te, arătând calea spre mănăstire celor care o caută;
Bucură-te, mână întinsă celor ce vor să se pocăiască;
Bucură-te, ajutătoare celor ce pun început bun mântuirii;
Bucură-te, glas al sfinţeniei în pustia lumii iubitoare de rătăcire;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Condacul 1

Pe Sfânta Iuliana cea milostivă, care prin faptele ei a fost icoană vie a lui Hristos şi a mărturisit că familia este o cale de sfinţenie, biruind cu iscusinţă cursele vrăjmaşului şi ispitele trupeşti, să o lăudăm, iubitorilor de Dumnezeu, zicând:
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine!

Rugăciune

Sfântă Iuliana din Lazarevo, chivot al milosteniei şi reazem al familiilor credincioase, plecând genunchii la rugăciune cădem către tine şi te rugăm:  vezi necazurile care ne apasă, vezi furtuna care s-a ridicat asupra noastră. Nu ne lăsa, sfântă a lui Dumnezeu. Vino în ajutorul nostru degrabă, aşa cum şi Sfântul Nicolae a venit în ajutorul tău când erai înconjurată de diavoli. Nu pregeta, sfântă, să arăţi puterea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu pentru mângâierea celor neputincioşi.
Vino, Sfântă Iuliana, vino şi stai lângă inimile noastre apăsate de durere şi de tulburare. Roagă-te să ne întărim credinţa, să părăsim păcatele şi să punem început bun mântuirii. Arată-te păzitoare a curăţiei şi iubirii celor căsătoriţi, îndrumătoare a copiilor şi a tinerilor. Fii mângâietoare a orfanilor şi a celor întristaţi şi grabnică tămăduitoare a celor bolnavi, aşa cum ai fost şi celor care au primit de la tine ajutor minunat în rugăciunile lor.
Ai grijă de toţi creştinii, de copii, de părinţii lor, de toţi monahii şi monahiile, de toţi preoţii şi ierarhii. Roagă-te pentru noi, să nu fim înghiţiţi de duhul lumii acesteia şi să nu lepădăm credinţa cea dreaptă. Ci să mergem pe calea sfinţeniei, pe calea rugăciunii şi a virtuţilor, ca, acoperiţi de rugăciunile tale, să Îl slăvim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în vecii vecilor. Amin
 
Thursday, 5 June 2014

0
Acatistul Sfantului Efrem Cel Nou (3 ianuarie / 5 mai)

(3 ianuarie, aflarea cinstitelor sale Moaste) / (5 mai, moartea muceniceasca)

Sfantul Efrem cel Nou este cinstit ca un mare Tamaduitor, fiind cunoscut drept ocrotitor al celor dependenti de droguri, al celor cuprinsi de depresie si al celor deznadajduiti.
Troparul Sfantului Efrem cel Nou
Ai stralucit ca soarele pe Colina Neprihanitilor si ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dandu-ti sufletul sub loviturile necredinciosilor, Sfinte Parinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai facut ca dumnezeiescul har sa se reverse neincetat spre cei ce cu evlavie iti striga tie: slava Celui ce ti-a daruit putere, slava Celui ce ti-a daruit harul tamaduirilor, slava Celui care da tuturor tamaduiri prin tine.
Condacul Sfantului Efrem cel Nou
Pe Colina Neprihanitilor te-ai intarit vietuind intru nevointa, Parinte de Dumnezeu inteleptite, si de acolo ai purces pe calea muceniciei. Pentru aceasta, Cel care daruieste lumii viata cu indoita cununa te-a incununat, Mare Mucenice Efrem, si te-a daruit noua ca in tot locul sa te avem ajutator si sa te rugam cu staruinta: miluieste-i pe cei ce te cinstesc pe tine.
Condacul 1
Stralucitu-ne-ai tuturor, ca o noua stea, cand s-au descoperit sfintele tale moaste, Parinte, iar cu stralucirea minunilor tale luminezi intreaga lume. Prin mila si smerenia ta, plineste cererile celor care se apropie cu credinta si care iti striga tie: Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Icosul 1
Ca un Inger nemaivazut ai fost trimis din Cer si ne-ai aratat noua harul Preasfantului Duh, cu care ii mangai pe toti credinciosii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta, "Preafericit” te numim si iti strigam tie:
Bucura-te, caci odinioara lupta cea buna ai purtat;
Bucura-te, caci acum tu stralucesti prealuminat.
Bucura-te, cela ce ne daruiesti noua veselie;
Bucura-te, caci pricinuiesti in Ceruri bucurie.
Bucura-te, stea cu totul noua a Bisericii lui Hristos-Dumnezeu;
Bucura-te, sabie cu doua taisuri impotriva nebuniei celui rau.
Bucura-te, caci tuturor te-ai facut pilda de sfanta nevointa;
Bucura-te, caci in ale tale lupte ai dobandit cununi de biruinta.
Bucura-te, intarirea cea noua a credintei;
Bucura-te, rana si surparea necredintei.
Bucura-te, ca esti putere daruita celor credinciosi
Bucura-te, ca preschimbi inimile celor necredinciosi.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 2-lea
Viata ta sfanta si sfarsitul preafericit au fost nestiute de oameni, dar prin descoperirea sfintelor tale moaste, Preafericite Efrem, te-ai facut cunoscut pana la marginile pamantului, indemnandu-I pe toti sa laude dumnezeiasca Iconomie si sa cante Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Dobandind noi cunostinta dumnezeiasca a vietii tale intru Domnul, prin aratarea sfintelor tale oseminte, laudam pe Cel Care te-a proslavit prin multime mare de minuni, Preafericite Efrem. Prin ele tu daruiesti mangaiere celor care iti canta cu umilinta:
Bucura-te, ca lui Hristos-Dumnezeu ii esti slujitor;
Bucura-te, ca al luminii nematerialnice esti vazator.
Bucura-te, urmator plin de sarg al nevointei pustnicesti;
Bucura-te, fierbinte ravnitor al luptelor mucenicesti.
Bucura-te, vas preacurat, ce ai primit dumnezeiasca insuflare;
Bucura-te, floare sfanta raspandind tainica inmiresmare.
Bucura-te, intelepte care ai lepadat desertaciunea cea lumeasca;
Bucura-te, caci in chip tainic ai vazut lumea cea Cereasca.
Bucura-te, caci multime de inviforari ai potolit;
Bucura-te, ca dorirea cea buna a duhului ti-ai hranit.
Bucura-te, ca prin dragostea ta sfanta pavaza ne esti;
Bucura-te, ca inselaciunile diavolesti tu le starpesti.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 3-lea
Prin sfintele tale aratari, ai descoperit celor ce te-au vazut, o Sfinte Efrem, Mucenice al Domnului, slava cea ascunsa pe care ai dobandit-o de la Dumnezeu. Iar prin multimea minunilor umpli de nadejde pe toti cei ce striga Domnului cu credinta: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Ai stralucit odinioara pe Colina Neprihanitilor, aratandu-te placut lui Hristos prin sfanta vietuire, iar acum, Sfinte, sfintesti cu sfintele tale moaste manastirea ta, care se veseleste duhovniceste si iti striga:
Bucura-te, luminator preastralucit al isihiei;
Bucura-te, chip al cumpatarii si trezviei.
Bucura-te, caci veselesti mintile cele credincioase;
Bucura-te, ca amesteci cugetele inimilor necredincioase.
Bucura-te, ca vesmintele sufletului tau sunt cu sange impurpurate;
Bucura-te, caci cu pecetea muceniceasca faptele ti-s incrustate.
Bucura-te, caci caznele paganilor le-ai indurat cu rabdare;
Bucura-te, ca ai ravnit sa dobandesti cununile nepieritoare.
Bucura-te, far straluminat ce ne scoti la neclatit liman;
Bucura-te, cela ce indepartezi sagetarile celui viclean.
Bucura-te, ca manastirii tale ii esti bucurie roditoare;
Bucura-te, cupa vesnic primitoare a Intreitului Soare.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 4-lea
Risipind tulburarea si aducand incredintare, te-ai aratat cinstitei egumene si i-ai descoperit in chip limpede ca sfintele oseminte pe care le gasise erau ale tale. Iar ea, vazandu-te, s-a umplut de dumnezeiasca insuflare si a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Egumena, careia i te-ai aratat, o, intru tot Fericite, ti-a auzit glasul si te-a vazut ca ii vorbeai, iar tu i-ai descoperit numele si chipul mortii tale. Pentru aceasta, iti canta unele ca acestea:
Bucura-te, Mare Mucenic din ceata calugarilor,
Bucura-te, cel proslavit intru soborul Sfintilor,
Bucura-te, caci ai vietuit in chipul ingeresc,
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de rodul cel ceresc,
Bucura-te, cununa aurita a sfintei tale manastiri,
Bucura-te, pom pururea nevestejit, plin de sfintele rodiri,
Bucura-te, ca pe Colina Neprihanitilor ai vietuit intru nevointa,
Bucura-te, ca dragostea de Dumnezeu ti-a fost arma si iscusinta,
Bucura-te, ca ai sfaramat puterea celui pizmas si dusmanos,
Bucura-te, ca te-ai impodobit cu frumusetea Domnului Hristos,
Bucura-te, caci sufletele intinate de pacat le curatesti,
Bucura-te, caci multimea credinciosilor o veselesti.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 5-lea
Prin uimitoare minuni si prin multimea aratarilor tale, tu descoperi tuturor, in vis ori in stare de trezie, slava pe care ai dobandit-o de la Dumnezeu, Sfinte Parinte Efrem! Pentru aceasta,privind cu bucurie catre slava ta, strigam Celui Care te-a invesmantat in lumina: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Racla cu sfintele tale moaste revarsa tamaduiri, bucurie si sanatate celor care vin sa se inchine in sfanta manastirea ta si-ti cer staruitor ajutorul, Sfinte Parinte Efrem. De aceea, coplesiti fiind de darurile tale care se revarsa atat de bogat, strigam catre tine cu credinta:
Bucura-te, cela care ne esti izvor de tamaduire,
Bucura-te, ca suferinzilor le esti neincetata izbavire,
Bucura-te, ca te arati celor ce dorm, dar si celor ce vegheaza,
Bucura-te, ca vii degrab la cei ce dupa ajutorul tau inseteaza,
Bucura-te, ca tainic ii sfintesti pe cei ce cheama numele tau,
Bucura-te, veselia negraita a celor ce vad slava chipului tau.
Bucura-te, caci tu tamaduiesti de bolile ce nu au vindecare,
Bucura-te, ca ne ridici poverile ce le purtam prin draceasca insuflare.
Bucura-te, ca prin Pronia de Sus, multor credinciosi te-ai aratat;
Bucura-te, caci ii umpli de bucurie pe cei care ti s-au rugat.
Bucura-te, caci Cortului ceresc ii esti locuitor;
Bucura-te, preafierbinte si minunat ocrotitor.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 6-lea
Cei care au dobandit facerile tale de bine s-au facut solitori ai minunilor tale celor fara de numar si prin razele cuvintelor au intraripat sufletele tuturor credinciosilor. Pentru aceasta, Sfinte Parinte Efrem, multimile alearga la sfanta manastirea ta si dobandesc har din belsug prin sfintele tale moaste, cantand Preasfantului Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Stralucind ca un alt soare, te-ai aratat si ti-ai facut auzit glasul
pogorat din Cer, pe Colina Neprihanitilor. Nestiut fiind de catre
pamanteni, te-ai facut cunoscut acum Bisericii lui Hristos, prin
descoperirea sfintelor tale moaste, facandu-i pe toti oamenii sa
iti aduca dulce cantare:
Bucura-te, stalp al patimirilor mucenicesti,
Bucura-te, vita a dreptarelor dumnezeiesti,
Bucura-te, sfesnic al luminii lui Hristos,
Bucura-te, cel nou aratat noua, celor de jos.
Bucura-te, scara nou zidita a Bisericii Mantuitorului;
Bucura-te, ca nevointa virtutilor ti-a zugravit chipul teoforului.
Bucura-te, piatra cea din capul unghiului a luptelor mucenicesti,
Bucura-te, ca tiranilor cugetului trupesc li te impotrivesti,
Bucura-te, ca intru slava muceniciei ai suit calea cea cereasca,
Bucura-te, cel ce preamaresti bunatatea dumnezeiasca.
Bucura-te, cela ce ti-ai vadit barbatia sufletului;
Bucura-te, tu, care abati turbarea vrajmasului.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 7-lea
In sanurile pamantului ai ramas ascuns vreme de mai multe veacuri, Purtatorule de Dumnezeu, iar in anii din urma te-ai aratat prin bunavoirea Domnului, ca o comoara sfanta, Parinte Efrem, imbogatindu-i cu harul tau pe cei care-I striga lui Hristos: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Te-ai aratat ca un nou astru in Biserica lui Hristos, luminand-o cu dumnezeiestile raze ale minunilor tale, iar pe cei care cer cu ravna mijlocirea ta cea calda ii izbavesti din asuprirea intunecatelor patimi. Pentru aceea, si noi, Sfinte Parinte Efrem, iti strigam fara de incetare:
Bucura-te, ciorchine ce cu veselie ne-ndulcesti,
Bucura-te, caci amarele mahniri tu risipesti.
Bucura-te, tamaduire minunata a celor aflati in grele patimiri;
Bucura-te, izbavire a celor ce sunt impovarati de multe ispitiri,
Bucura-te, ca esti purtator de Dumnezeu si Sfintilor urmator,
Bucura-te, atlet preaiscusit si Mucenic al Imparatului tuturor,
Bucura-te, ca nevointa cu lupta muceniceasca ai impreunat,
Bucura-te, cela care slava cea de Sus ne-ai aratat,
Bucura-te, ca intunericul patimilor tu il risipesti,
Bucura-te, ca in inima dreptilor bucurie zamislesti.
Bucura-te, ca sangerosilor pagani le-ai biruit nebunia;
Bucura-te, ca fara de stramutare ti-ai purtat mucenicia.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 8-lea
Harul pe care-l daruiesti, Preafericite Efrem, tuturor celor ce te cheama in ajutor se revarsa asupra lor in chip preaminunat. Pentru aceasta, vestea minunilor tale s-a raspandit in toata Attica, iar noi, care alergam cu grabire la sfintele tale moaste, Ii strigam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Intru totul luminat fiind de stralucirea dumnezeiasca, nu te indepartezi nici o clipa de sfanta ta manastire, Sfinte Mare Mucenice Efrem, aratandu-te in felurite chipuri celor cu inima curate si daruind har imbelsugat celor ce cu ravna iti canta tie:
Bucura-te, slava a calugariei;
Bucura-te, stalpule al Ortodoxiei.
Bucura-te, curcubeu al luminii nezidite;
Bucura-te, ca esti partas al firii indumnezeite.
Bucura-te, alabastru plin cu mirul lacrimii de umilinta,
Bucura-te, suras de bucurie izvorat din aspra nevointa.
Bucura-te, jertfa sfintita prin razboi pana la sange,
Bucura-te, ca prin tine nebunia necredintei se infrange.
Bucura-te, viata invesmantata cu monahiceasca haina;
Bucura-te, mireasma buna a vietuirii fara de prihana.
Bucura-te, stea care pe Colina Neprihanitilor rasare;
Bucura-te, ca in bezna vremurilor noastre esti precum un soare;
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 9-lea
Tu dezlegi legaturile celor slabanogi, ii tamaduiesti pe cei indraciti si faci sa inceteze multimea bolilor fara de leac. Pentru aceasta, atenienii, locuitorii din Pireu si din imprejurimi se zoresc in numar mare spre manastirea ta, Parinte Efrem, laudandu-te pe tine si cantand Celui Care te-a incununat: Aliluia!
Icosul al 9-lea
O, preaminunate Parinte Efrem, cand tanara cea evlavioasa te-a vazut stralucind cu o slava care nu era din lumea aceasta si a auzit dumnezeiestile tale cuvinte, a marturisit tuturor grija pe care tu o porti manastirii tale. Pentru acestea toate, dupa cuviinta iti cantam:
Bucura-te, slava calugarilor din vremea de acum,
Bucura-te, ca spre Cer suit-ai pe mucenicescul drum.
Bucura-te, ca ocrotitor neobosit al manastirii tale esti,
Bucura-te, caci cu Sfintii Ingeri dimpreuna locuiesti.
Bucura-te, ca i-ai tamaduit pe cei cuprinsi de noianul durerii,
Bucura-te, ca pe paralitic tu l-ai ridicat prin harul infierii,
Bucura-te, caci cu darul tau ai risipit groaznice dureri de cap,
Bucura-te, ca boala diabetului tot prin darul tau a incetat,
Bucura-te, potir ceresc ce te pogori in revarsari de har
Bucura-te, nestemata data firii omenesti in dar,
Bucura-te, Mare Mucenice, podoaba nevoitorilor,
Bucura-te, icoana preaslavita a cetei calugarilor.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 10-lea
Cuvioasele monahii te-au vazut in dumnezeiasca vedenie ori in vis, preumblandu-te prin locasul tau, Sfinte Parinte Efrem, si umplandu-se ele de o mare bucurie, te-au ales drept Sfantul lor ocrotitor. Pentru unele ca aceste daruri, dintru smerenia inimii striga catre Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Adunand in sufletul tau mirul cel de taina dobandit intru adancul smereniei, daruiesti mangaiere inimilor celor credinciosi, iar din racla cu sfintele tale moaste raspandesti minunata mireasma tuturor celor care, cu capetele plecate, iti canta cu evlavie:
Bucura-te, mir al smereniei preabinemirositor,
Bucura-te, ca turmei tale ii esti dumnezeiesc pastor.
Bucura-te, rai ce raspandesti ale nestricaciunii bune-nmiresmari;
Bucura-te, chiparos inalt al sfintei nepasari,
Bucura-te, ca pe potrivnicul cu rastignirea ta l-ai biruit,
Bucura-te, ca prin chinurile mucenicesti Hristos te-a proslavit.
Bucura-te, ca moastele tale in tainita pamantului s-au aflat,
Bucura-te, caci din dumnezeiasca porunca tu te-ai aratat.
Bucura-te, ca intinaciunea sufletelor noastre tu o curatesti,
Bucura-te, ca rautatea credinciosilor degrab o parjolesti.
Bucura-te, ca tu in toata vremea daruiesti tamaduire,
Bucura-te, caci ne ocrotesti fara de contenire.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 11-lea
Noroadele credinciosilor de pretutindeni L-au laudat pe Domnul cand au fost aflate sfintele tale moaste, caci El, prin dumnezeiasca Sa iconomie, le-a tinut tainuite in pamant si nestricate de curgerea atator ani. Pe acestea cinstindu-le, Sfinte Efrem, si noi ne inchinam inaintea Imparatului Vietii, zicand: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Prin mijlocirea ta la tronul Mantuitorului Hristos pazeste-ti manastirea de toata nevoia si necazul, daruindu-i binecuvantarea ta, Parinte Efrem, caci iat-o alergand spre dobandirea darului tau si strigand cu umilinta catre tine:
Bucura-te, zidul nostru nesurpat,
Bucura-te, al credinciosilor turn nestramutat.
Bucura-te, pazitorul de nadejde al manastirii tale,
Bucura-te, caci pe copii ii tii sub ocrotirea trezviei tale.
Bucura-te, sprijin nebiruit al monahiilor celor cu sarguinta,
Bucura-te, tainica slava a maicilor iubitoare de nevointa.
Bucura-te, cela care cererile credinciosilor plinesti,
Bucura-te, caci rugamintile copiilor tai primesti.
Bucura-te, ca ne daruiesti toate bunatatile,
Bucura-te, ca alungi de la noi toate rautatile.
Bucura-te, ca pentru lumea intreaga te rogi neincetat;
Bucura-te, ca prin tine mangaiere mare am aflat.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 12-lea
Din destul reversi daruri si belsug de veselie si de fericire dumnezeiasca, Parinte Efrem, iar racla cu sfintele tale moaste veseleste sufletele noastre si ne sfinteste chiar si trupurile, noua, celor sarmani, ce indraznim sa graim Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Laudandu-ti luptele in cantarile noastre, Parinte Mucenice Efrem, slavim darul de care te-ai invrednicit si, apropiindu-ne de sfintele tale moaste, iti cerem sa ne ocrotesti pana in sfarsitul vietii noastre pamantesti. Iar pentru tainica ocrotire ce ne-o arati in toata vremea, iti aducem aceasta cantare:
Bucura-te, cela ce esti asemenea cu toti Sfintii;
Bucura-te, cela ce te numeri dimpreuna cu Mucenicii.
Bucura-te, caci ai dobandit cununile netrecatoare,
Bucura-te, ca ai cuprins lumina Intreitului Soare.
Bucura-te, aparator nepretuit al celor ce traiesc in manastire;
Bucura-te, temelia nou aratata Bisericii, vrednicule de cinstire.
Bucura-te, ca multimi de credinciosi ai umplut de veselie,
Bucura-te, ca tu inalti sufletele, intarindu-le in curatie.
Bucura-te, caci tu ma slobozesti de grijile pierzatoare;
Bucura-te, ca ma scoti din patimile cele stricatoare.
Bucura-te, ca la tronul lui Hristos esti mijlocire,
Bucura-te, cela ce ma izbavesti dintru mahnire.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul al 13-lea
O, de trei ori Preafericite Parinte, Sfinte Mucenice Efrem, impreuna-locuitorule cu Sfinfii, roaga-L pe Hristos, dimpreuna cu ei, sa ne izbaveasca din toate nevoile, facandu-ne partasi Vietii celei Vesnice, pe noi, cei ce-I strigam lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se rosteste de trei ori)
Apoi se zic din nou Icosul si condacul intai.
Icosul 1
Ca un Inger nemaivazut ai fost trimis din Cer si ne-ai aratat noua harul Preasfantului Duh, cu care ii mangai pe toti credinciosii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta, "Preafericit” te numim si iti strigam tie:
Bucura-te, caci odinioara lupta cea buna ai purtat;
Bucura-te, caci acum tu stralucesti prealuminat.
Bucura-te, cela ce ne daruiesti noua veselie;
Bucura-te, caci pricinuiesti in Ceruri bucurie.
Bucura-te, stea cu totul noua a Bisericii lui Hristos-Dumnezeu;
Bucura-te, sabie cu doua taisuri impotriva nebuniei celui rau.
Bucura-te, caci tuturor te-ai facut pilda de sfanta nevointa;
Bucura-te, caci in ale tale lupte ai dobandit cununi de biruinta.
Bucura-te, intarirea cea noua a credintei;
Bucura-te, rana si surparea necredintei.
Bucura-te, ca esti putere daruita celor credinciosi
Bucura-te, ca preschimbi inimile celor necredinciosi.
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Condacul 1
Stralucitu-ne-ai tuturor, ca o noua stea, cand s-au descoperit sfintele tale moaste, Parinte, iar cu stralucirea minunilor tale luminezi intreaga lume. Prin mila si smerenia ta, plineste cererile celor care se apropie cu credinta si care iti striga tie: Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!
Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou
O, Sfinte Parinte Efrem, cazand inaintea ta, cu umilinta ridicam acum glasul nostru spre tine. Cum se cuvine oare sa te numim: minunat urmator al Domnului Hristos, mare Nevoitor si Pustnic, Cuvios Parinte, Mare Mucenic, Preot al Dumnezeului Celui Preainalt, Izvorator de mir, Facator de minuni, Grabnic ajutator, mare Tamaduitor de multe feluri de boli, Slobozitor din multe necazuri si primejdii, Mangaietor in deznadejde sau Ajutator intru toate nevoile? Cu adevarat, toate aceste numiri le porti dintru darul Duhului Sfant si de aceea te rugam sa nu ne treci cu vederea, ci degraba venind intru intampinarea noastra, mijloceste-ne mare mila de la Domnul si Mantuitorul nostru lisus Hristos. Si fie ca prin puterea minunata a rugaciunilor si a pildei tale sa dobandim intarire in a purcede si noi pe calea cea stramta ce duce spre Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Amin.